Luna trecută, Inspectoratul Școlar Județean Mehedinți a decis desființarea clasei de matematică-informatică din cadrul Liceului Victor Gomoiu din Vânju Mare. Acesta este efectul „revoluției fiscale” a PSD-ului, care a mutat finanțarea salariilor cadrelor didactice de la primării la Inspectoratele
Salariații din IT, cei mai bine plătiți din România. 4753 lei salariu mediu net
Conform datelor publicate de institutul național de statistică, pentru luna octombrie, salariul mediu net în sectorul IT a fost de 4753 lei, cu 500 mai mult decât următorul sector, cel al intermedierilor financiare și asigurărilor, și dublu față de salariul
Analiză asupra ofertei educaționale din învățământul superior din Mehedinți
Județul Mehedinți este printre puținele județe din țară care nu are o universitate proprie, având doar secții ale unor facultăți din alte județe. Acest fapt face ca tinerii să plece din județ iar cei care râmân să nu aibă posibilitatea
Județul Mehedinți a pierdut 40,000 de locuitori din 1995 până în 2017, aproape 2000 în fiecare an
Conform datelor publicate de Institutul Național de Statistică, Mehedințiul a pierdut din 1995 până în 2017, 40,000 de locuitori. Scăderea de la an la an este destul de constantă, situându-se la aproape 2000 de persoane. Principalele cauze ale exodului sunt
Soluția pentru lipsa locurilor de muncă este o strategie bună pe educație în județul Mehedinți
Lipsa locurilor de muncă și salariile mici sunte cele mai mari probleme cu care se confruntă județul Mehedinți. Locurile de munca sunt puține, iar cele care sunt, în mare parte a lor necesită muncă necalificată și în consecință sunt foarte
Viitorul nostru depinde de educație
Constatăm cu regret încercările guvernului de a distruge ce a mai rămas din educația din românia. Zilele trecute, ministerul educației a interzis materialele auxiliare. Profesorii acuză interese financiare în spatele acestei decizii. Este trist că pentru interesele financiare ale unor