Nicu Fălcoi, senatorul USR de Timiș și-a asumat să se ocupe și de județul Mehedinți, pentru ca și problemele noastre să fie auzite la un nivel mai înalt.
El s-a interesat de situația reabilitării Piciorul Podului lui Traian, obiectiv despre care presa a semnalat că se află în pericol de a nu se mai realiza.
Răspunsurile primite se bat cap în cap cu deciziile luate de cei responsabili. În timp ce Ministerul Culturii spune că totul este în regulă și în grafic, Consiliul Județean ia hotărârea de a scoate reabilitarea Piciorului Podului din proiectul finanțat deja, printr-o hotărâre luată în 7 august, la Mamaia, care nici azi nu este publicată pe site-ul instituției.
Noi vom face tot ce ne stă în putință pentru a preveni ca acest obiectiv atât de important să fie lăsat în paragină, tocmai atunci când era atât de aproape de a fi realizat, fiind deja inclus într-un proiect cu finanțare pe fonduri europene.
Comunicatul integral al senatorului Nicu Fălcoi:
„La începutul lunii iunie a.c., ceream Ministerului Culturii și Identității Naționale informații despre evoluția și stadiul în care se află proiectul de reabilitare a Piciorului Podului lui Traian din Drobeta Turnu Severin, la care lucrările au fost sistate mai bine de jumătate de an, pentru identificarea de noi soluții tehnice.
Întrebam atunci și dacă s-a constituit și care este componența comisiei de expertiză pentru identificarea acestor noi soluții și care e stadiul lucrărilor de expertizare, dat fiind faptul că termenul limită prevăzut pentru finalizarea proiectului ”Reabilitarea Complexului Muzeal al Muzeului Regiunii Porților de Fier și valorificarea lui ca produs istoric” e 31 decembrie 2018.
Drept răspuns la întrebarea mea, am primit, datată 10 august a.c., o informare de la reprezentanții Institutului Național al Patrimoniului, din care rezultă că în acest moment ar fi în curs de derulare demersurile pentru achiziționarea serviciilor din caietele de sarcini și că în cursul zilei de 6 august a.c. o echipă din cadrul Institutului Național al Patrimoniului ar fi discutat cu reprezentanții CJ Mehedinți posibile variante de punere în valoare a ruinelor Podului lui Traian, prin amenajarea zonei adiacente.
În aceeași zi de 6 august a fost emisă și-o convocare de îndată a unei ședințe a CJ Mehedinți (detalii, aici: http://cjmehedinti.ro/documents/20181/144694/disp.+387+scan.pdf/74ee82de-fb8f-4ad6-8422-38ea1bf79eb1), pentru data de 7 august 2018, ora 14.00, în sala de conferințe a unui hotel din….Mamaia.
Ședință pe-a cărei ordine de zi a fost inclus, la punctul 2, un proiect de hotărâre pentru aprobarea DIMINUĂRII obiectivului proiectului „Reabilitarea Complexului Regiunii Porților de Fier și valorificarea lui ca produs turistic” cu obiectul de patrimoniu Piciorul Podului lui Traian.
Ce s-o fi întâmplat, însă, mai departe cu-acest proiect de CJ, care nu se regăsește în acest moment pe pagina de internet a Consiliului Județean Mehedinți?
Cu cine-or fi vorbit, oare, în data de 6 august, reprezentanții Institutului Național al Patrimoniului?
Și care va fi, în continuare, soarta proiectului în ansamblu, dar și cea a lucrărilor de reabilitare a Piciorului Podului lui Traian?
Sunt întrebări la care voi căuta să găsesc răspunsuri printr-o altă interpelare de la reprezentanții Ministerului Culturii și de la cei ai Institutului Național al Patrimoniului, chiar la începutul acestei săptămâni.
Întrebarea pe care am adresat-o anterior, aici: https://www.senat.ro/PDFIntrebari/1%20FALCOI%201710%20A.pdf ”