Nicu Fălcoi, senatorul USR de Timiș și-a asumat să se ocupe și de județul Mehedinți, pentru ca și problemele noastre să fie auzite la un nivel mai înalt. El s-a interesat de situația reabilitării Piciorul Podului lui Traian, obiectiv despre
Reabilitarea Piciorului Podului în pericol de a nu se mai realiza
La începutul anului reabilitarea Piciorului Podului din Drobeta Turnu Severin a intrat în impas deoarece soluția propusă inițial nu mai putea fi aplicată, fiind „descoperite” aspecte ce nu au fost luate în calcul. De ce a fost nevoie de 8
Piciorul Podului lui Traian, victima incompetenței și ignoranței autorităților județene
Deși reabilitarea piciorului Podului lui Traian a fost inclusă în proiectul de reabilitare al muzeului Porțile de Fier, început în 2007, finanțat din fonduri Europene, lucrările la acesta nu au mai început și s-ar putea să nu reînceapă prea curând.